Cultura vanatoreasca implica printre altele si pastrarea trofeelor dobandite de-a lungul timpului, atat in scop de colectionare si conservare cat si pentru valoarea lor, atat cinegetica cat si sentimentala. Cand se doreste pastrarea unor trofee mai mult decat cranii sau colti, de exemplu busturi, de mamifere, pasari sau mamifere in marime naturala…e nevoie ca cineva sa transforme un animal vanat intr-unul naturalizat care sa reflecte cat mai bine caracteristicile si detaliile anatomice ale acelui specimen. Pentru o astfel de munca este nevoie de specialisti care sunt cunoscuti drept “taxidermisti”. Taxidermia nu este un simplu process de conservare, este o arta, una dintre cele mai complexe.

Inca din preistorie oamenii au vazut ca din vanatoare se poate obtine nu numai mancare ci si alte unelte care se dovedeau a fi folositoare, printre ele si folosirea blanurilor la imbracaminte sau asternuturi pentru dormit, insa au observat ca daca sunt prelucrate si tratate ele incep sa tina mai mult. Tot in aceleasi perioade s-au incercat primele imitari ale animalelor folosind pieile lor, unele pentru ritualuri religioase inchinate zeitatilor in mare parte pentru succese la vanatoare, dar cei mai ingeniosi le-au folosit pe posturi de momeli tocmai la vanatoare.

Acum cateva mii de ani, egiptenii antici au vrut sa pastreze pentru eternitate, sau mai bine zis sa trimita in eternitate odata cu moartea faraonilor si vietuitoarelor care il inconjurau, pisici, caini, soimi, dandu-si silinta sa conserve acele specimene pentru totdeauna, dar asta era doar cu scop funerar. Apoi a venit randul grecilor care au incercat la randul lor sa conserve pasari si animale moarte, dand acestei activitati si o denumire care s-a pastrat pana in zilele noastre, taxidermia.

Sarind peste cateva secole ne intalnim cu perioada colonizarilor moderne, colonistii ocupa noi spatii care nu existau pe harti, se intorc de acolo cu diverse bogatii nemaivazute, dar si pentru biologii acelor vremuri cu specimene nemaiintalnite. Unele au fost aduse vanate doar pentru satisfacerea curiozitatii si examinare, altele capturate vii pentru a le  pastra in captivitate. In aceasta perioada renaste ideea de a conserva specimene, atat pentru colectii cu unicate aduse din toate colturile lumii, cat si pentru accesul la cunoastere destinat publicului interesat. Totodata creste interesul pentru natura deschizand noi directii in setea de cultura acelor vremuri.

In mare parte pentru acea perioada, secolul XIX, atentia era concentrata asupra pasarilor, unele din ele existand bine preparate chiar si astazi in cutii de sticla impreuna cu franturi din habitatele lor Edward Thomas Booth fiind unul dintre cei mai importanti  taxidermisti ai perioadei victoriene.  Mamiferele ca preparate insa nu reuseau sa se ridice la nivelul calitativ al pasarilor, acest capitol al naturalizarii perioada in pauza nu a cunoscut mari evolutii.

Datorita cererilor tot mai exigente pentru blanuri in special pentru pastrarea ca trofee dar si ca accesorii si materie prima pentru imbracamintea celor instariti, tabacarii au descoperit noi metode de prelucrare si conservare a blanurilor de mamifere, fiind stimulati au incercat sa reconstituie animalele ale caror piei le prelucrau, insa fara prea mult succes, in primul rand datorita cunostiintelor reduse pe care le aveau in legatura cu animalele respective dar si limitatii find la accesul unor materiale de calitate care sa le serveasca in procesul de reconstituire al specimenelor. Ei le-au denumit popular animale impaiate sau umplute; erau umplute cu corpuri rudimentare construite din paie sau alte materiale de origine vegetala fara sa redea cu acuratete detaliile anatomice si cu atat mai putin expresivitatea si gesturile unor animale salbatice.

Cativa ani mai tarziu se intampla ceea ce are sa insemne noul inceput in istoria taxidermiei. O noua era in care ceea ce este imposibil de visat se transforma in realitate. La rasaritul secolului XX o mana de oameni cunoscuti pentru ambitiile si talentul lor sunt pusi in fata momentului de a lasa trecutului animalele “impaiate” si umplute cu paie si carpe,  si sa faca imposibilul sa fure o clipa din viata animalelor si sa o redea in lucrarile lor care sa ramana decenii la rand in dioramele muzeelor. Cum setea de cultura era intr-o continua crestere, pe atunci neexistand prea multe cunostiinte legate de conservare si managementul faunei, sute de specimene au fost recoltate in vederea conservarii pentru muzee. Pentru prima oara bugetele nu aveau limite in ceea ce priveste costurile materialelor si a procedurilor pentru conservarea acelor specimene in cel mai modern mod posibil.

Carl Ethan Akeley, Rowland Ward, William T. Horneday, Coloman Jonas, Leon Pray si alti pionieri ai acelor vremuri s-au vazut in fata celei mai mari provocari a vietii si totodata a schimbarii cursului artei cu nume vechi de mii de ani.

Ei au fost primii care au inteles ca aceasta e arta cea mai complicata din toate cate s-au intalnit, si nu incape in puterea unui singur om sa redea toate detaliile unui animal viu pe un corp mort. Astfel ei au recurs la toti cei care aveau sa le fie de folos pentru a realiza acele capodopere, oameni care in expeditiile lor au fost si au vazut cum arata si cum se comporta acele animale, pictori care sa schiteze in cel mai mare detaliu scene rupte din viata de pe alte continente, sculptori care au adaugat pe modelele lor si cele mai mici detalii musculare care sa respecte proportiile si dimensiunile specimenelor in cauza, vene si tendoane …care pana atunci au fost complet ignorate acum aduceau detalii de neimaginat; tabacarii au reusit sa treaca si ei la un nivel superior de conservare a pieilor indiferent de specimene, centimetru cu centimetru, indiferent ca era vorba de o antilopa sa chiar de rinoceri sau elefanti, care au fost transpuse in diorame a caror complexitate e greu de egalat chiar si in zilele noastre.

Aceasta generatie a lasat mostenire mai mult decat operele lor si experienta lor, ei au mai lasat si ambitia de pefectionare continua, care a fost preluata de noile generatii si dusa mai departe. In zilele de azi in spatele taxidermistilor sta o industrie intreaga care ii sustine si le usureaza munca, manechine detaliate antomic in sute de ipostaze si pozitii pentru toate speciile, ochi de sticla de cea mai inalta fidelitate, chimicale si agenti de conservare pentru toate vietuitoarele.  si cu toate acestea, cu toata perfectiuea dusa la extrem, suntem inca departe de a atinge perfeciunea create de natura facand din taxidermie cea mai complexa arta.

Autor, Milo