Vanatoare in Romania

vanatoare pentru vanatori, vinatori pentru vinatoare
Articolul precedent:  

E IARNA !


Vântul rece si suierul crengilor din visinul albit de iasca de la coltul casei îi dadu de veste lui, omului, cuprins de patima pustii, ca se cam gatase cu vremea buna. Odata trecut de Sf. Mare Mucenic Andrei  nu era chip sa se astepte la altceva.  Un fum acru si înecacios de la soba din târnat, si care se lasa la pamânt, îl facu sa închida vreme de câteva clipe ochii, îndeajuns sa se convinga ca primii fulgi de nea sunt atâta de aproape.  Calca apasat pe glia tare, înghetata bocna. Mintea lui era tot la fiintele padurilor si câmpurilor. “Cum e si firea salbaticiunilor”, rosti cu glas tare. Îsi aminti ca în urma cu trei nopti auzise schelaiturile lupilor pe Magura Boiului. Simtisera si ei apropiatul iernii. Apoi într-o seara cu luna în doua cornuri, pe când se întorcea din Dâmbul Todii, cu sacul plin de scoarta de cires pentru atâtat focul, daduse peste doi iepuri ce scormoneau musuroii cu picioarele de dinainte, semn de frig, dupa cum ziceau batrânii. Sturzii se apropiau de marul batrân din  spatele casei, si ciuguleau bobitele de vâsc. Dar pâna astazi parca nu simtise, asa de tare începutul iernii.
Nici nu avusese vreme sa simta, caci toata toamna nu zabovise nici o clipa. Nu avusese norocul sa-l gaseasca pe acel taur Strigoi dupa care tot umblase la începuturile toamnei. Câte ploi marunte îndurase si de câte ori nu venise acasa cu strimflii de lâna umpluti de apa prin trecerile de la Paraul Surdului? Mugetul sau se facuse auzit dar nicidecum vazut. N-a fost sa fie, anu asta. “Ce sa-i faci?” Apoi, îsi aruncase pe umar chingile din piele de capra, cu vre-o câteva cocosei de alun, ademeniti cu osul de iepure prin smidaraiurile din Dealul Costanii. Nici nu punea la socoteala zilele petrecute prin fânatele din Sisca, în tovarasia lui Bruzu, câinele lui, dupa sperioasele fugle. Si de câte ori nu luase pe umar învelitoarea plina cu otava moale si straita de sare la mâna pâna la tartaurile de caprioare din Cioreanca. Zile de netihneala mai avusese pâna ce gatase de dus cu cocia lui baciu Flore Mitroiului sacii de malai si borbândai de cei dulci, în Hârtopul Gorunistii, mâncare pentru gliganii cei de estâmp.
“Amu, o fi altfel”. Îsi închipuia cu voiosie înversunarea vierilor de mistreti de a iesi în bataia pustii, si lupta dârza dusa cu câinii, pâna când puteau sa-i aseze pe burta dimpreuna cu ortacii sai. Parca îi era dor sa auda sunetul de corn. Si mai ales ecoul ce se izbea de Stanii Recii. Încordare acelor clipe parca nici n-ar fi avut vraja daca nu ar fi un pic de neaua. “Da, iepurii. Ce faina vânatoare se face în zilele cînd stresina casei e plina de turturi”. Poate nici n-ar fi cu placere puscatul iepurilor, daca n-ai simti cum ard obrajii de gerul Bobotezii. N-ar fi îndarat nici scosul cocosilor de fazani din papurisul Onului. Câti desagi de grâu le pusese, el, pe podinile de huluji, legati cu curpeni subtiri? D-apoi prin luna Dulailor dosit sub chepeneagul de lâna groasa, în noptile cu luna, la bordeiul din Mori, va întinde pusca spre lupii ispititi cu mate de oaie târâte prin zapada. Nu putea, dara, uita nici o clipita ca la Cicanau se pusese pe purtat vâsc si cucurbate la bietii iepuri, ca pe acolo spulbera vântul nametii. Îi stiut faptul ca pusca va sta agatata de spate sa ticazeasca tot capatul acela de hucaris, de hoatele vulpi ce le ademeni cu tipatul de deznadejde al fricosului iepure.

Frigul îl patrunse prin cojocul din piele de miel. “Destul. Doar este vreme. Câtusi este”. E iarna…

Autor, tristan

Tags:

51 Replies