lopatar-00

Cerbul lopatar s-a regasit pe teritoriul tarii noastre inca din paleolitic, dovada fiind resturile fosile descoperite linga Sibiu. Se pare ca ulterior a disparut din intregul teritoriu european, deoarece documentele istorice afirma ca a fost colonizat in Europa de catre romani, in secolele III – IV e.n., mai intii in Peninsula Iberica, de unde si-a extins, rapid, aria de raspindire in restul Europei. Primele atestari documentare despre existenta, in trecut, a cerbului lopatar, la noi, dateaza din sec. al XJII-lea, in Transilvania. Diverse alte documente ale vremii ii atesta prezenta tot in Transilvania, pina in sec. al XVIII-lea, timp in care a trait in stare salbatica. In anul 1904, a fost infiintat un tarc de vinatoare cu cerb lopatar, la Sarlota, linga Timisoara, de unde ulterior au fost transferate exemplare si in alte puncte din tara. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, au fost intreprinse numeroase actiuni de populare cu cerb lopatar in multe paduri din tara.


Cerbul lopatar poarta denumirea stiintifica Dama dama, (Linnaeus, 1758), si este membru al familiei cervidae. Masculul se mai numeste taur sau lopatar, femela ciuta sau lopatarita, iar tineretul pina la un an – vitel. Pentru numele generic al speciei era utilizat, odinioara, si termenul de cerb dama, azi iesit din uz.
Cerbul lopatar are lungimea corpului de de 130-160 cm (de la bot la coada), inaltimea la greaban 85-110 cm, coada fiind mai lunga decat a celorlalti cerbi.
Greutatea eviscerata este de maxim 120 kg la mascul la inceputul bocanitului, media fiind insa de 70 kg in biotopurile favorabile si 45-50 kg in cele slabe. La ciute media este de 29-37 kg, greutatea maxima fiind 65 kg.

lopatar-albinos

Culoarea blanii, in timpul verii este brun-deschisa, cu pete albe pe spate si laturile corpului iar pe partea interioara a picioarelor si pe abdomen alba. In timpul iernii culoarea devine brun inchisa, cu pete mai deschise la culoare. Aceste pete albe se mentin toata viata, cu exceptia exemplarelor de culoare alba sau neagra. Exemplarele ce sufera de albinism sunt in numar mai mare in cadrul acestei specii decat in cazul altor specii de cervide. Naparlesc de 2 ori pe an, primavara si toamna.

La varsta de 7-8 luni coarnele incep sa creasca acestea curatindu-se incepand de la sfarsitul lunii august pana in luna septembrie. Sulitarii de doi ani isi leapada coarnele in aprilie-mai. Lopatarilor adulti le cad coarnele in luna aprilie, intai celor batrani, iar apoi celor mai tineri. Coarnele se curate apoi de piele si par de la sfarsitul lui august pana la inceputul lui septembrie, intai cele ale exemplarelor batrane, apoi cele ale celor mai tineri. Coarnele lopatarului ating dezvoltarea maxima in jurul varstei de 10-12 ani, fiind cu atat mai valoroase cu cit au prajini mai lungi si mai groase si cu cat lopata este mai lunga si mai lata.

Glasul cerbului lopatar, la boncanit, este mai slab decat al cerbului comun, fiind asemanator cu un mormait sau sforait mai discret.
Simturile sint tot asa de agere ca si la cerbul comun – mirosul si auzul fiind cele mai bine dezvoltate. Apropierea de un cerb lopatar crescut in libertate este dificila in afara perioadei de boncanit, acesta, scapat de “grija” procrearii, fiind mult mai atent.

Mediul de viata optim pentru cerbul lopatar il constituie padurile de foioase de 500-1000 ha,cu poieni in interior, intercalate cu terenuri cu culturi agricole, situate in campie si la coline. Evita zonele reci si de altitudine,cu clima aspra. Femelele sunt mai credincioase locului de trai si nu se indeparteaza decat pe distante mici. Spre deosebire de cerbul comun, care este animal tipic de padure (cu exceptiile din vestul tarii, unde poate fi intilnit si in cimp), lopatarul manifesta periodic o tendinta de sedere in cimpul agricol, in cautarea hranei, in special primavara si toamna dupa aparitia griului. Cu toate acestea pagubele produse de lopatar culturilor agricole sint sporadice si neinsemnate. Dupa prima ninsoare se refugiaza insa la adapostul padurii.
Animal inzestrat cu un puternic instinct de asociere, cerbul lopatar se intilneste adesea in ciurde mari, de cca 200 exemplare. De obicei, cirdurile sau ciurdele sint constituite separat din ciute si vitei si alta ciurda din tauri de diferite virste. Asocierea in cirduri a cerbului lopatar este mai durabila decit la cerbul comun.

S-a constatat ca in terenurile cu cerb lopatar, datorita marii concurente la hrana, pe care o face in defavoarea capriorului, acesta din urma paraseste terenul, cautind alte locuri.

Varsta maturitatii sexuale la femele este  la un an si 5 luni, cand se imperecheaza junincile, care fata apoi la varsta de 2 ani. Perioada de rut se regaseste undeva de la mijlocul lui octombrie si pana la mijlocul lui noiembrie. In toata aceasta perioada lopatarul mascul emana un miros particular. Gestatia este de 7 luni si jumatate, dupa care ciuta fata un vitel (foarte rar doi), majoritatea in iunie si mai putin in iulie.Viteii raman cu mama lor pana spre sfarsitul toamnei. Cerbul lopatar traieste cca 15-18 ani in libertate si 20-25 ani in captivitate.

Activitatea lui in timpul zilei este mai accentuata, el miscandu-se continuu la pascut.
Hrana lopatarului consta in frunze si lujeri de arbori, arbusti, ghinda, jir, pere si mere padurete, castane, lucerna, trifoi, ovaz, rapita, sfecla, graminee.
Este mai rezistent la boli decat cerbul comun sau capriorul, iar dintre rapitoare cele mai periculoase pentru cerbul lopatar par a fi lupul si canii hoinari.

urma-lopatar
Vanatoarea la cerb lopatar este destul de dificila, pentru ca el este mereu in miscare si nu-si pastreaza cararile. Perioada de vanatoare optima este cea a rutului, cand iese la pascut in poieni, parchete si terenuri de cultura.
Cele mai indicate metode  de vanatoare sunt la panda, apropiatul pe jos si din caruta. Foarte sperios, odata trecut prin panica nu mai revine in locul initial.

Cerbul lopatar se poate vana doar cu arma cu tevi ghintuite, avand minim calibrul glontului 6,5 mm, lungimea tubului 57 mm, iar greutatea proiectilului 7,00 g.

Sezonul de vinatoare este cuprins intre 1 septembrie si 15 decembrie la masculii de selectie, 10 octombrie – 1 decembrie la masculii de trofeu, iar pentru ciute si vitei de selectie este 1 septembrie – 28 februarie.

Trofeul conventional il constituie coarnele cu craniu sau parte din acesta, iar neconventional, blana.

Surse de inspiratie: V. Cotta – Vanatul, N. Selaru – Manual pentru examenul de vanator.

Autor, claudiu