cocos-de-munte-1

“Când primavara ajunge în cumpana dreapta cu iarna, acolo, sus, la munte, unde troienile înca zagazuiesc potecile, iar vântoasele înca pun la grea încercare cerbicia molizilor celor mari si grei, în mânastirile cele arse ale singuratatilor strajuite de taieturi, calugari-sihastri pogorâti din adânc de veac îsi alatura sutanele lor negre si, adunându-se în sunetul toacei, încep o data cu spalatul zorilor, slujba cea pagâna a dragostei.
Odata soptita rugaciunea si îndeplinita închinaciunea dupa porunca cea din strafund de neam, treziti din robia simturilor, leapada de la sine cele lumesti, grabind catre ascunzisuri numai de ei stiute, cerând ocrotirea muntelui pentru taina vietii lor…
…Cine se poate lauda ca a apropiat gotcan altcândva decât acum, în cumpana primaverii cu iarna, la vremea chemarii zeului cel mare si neînduplecat?” – Eugen Jianu

Cocosul de munte (Tetrao urogallus) caci despre el este vorba, este cel mai mare ,mai falnic si mai tainic dintre toate cele trei reprezentante ale familiei sale in tara noastra. Este cuprins in ordinul Galliformes, familia Tetraonidae. Popular i se mai spune gotcan iar la gaina ,gotca. Specie sedentara, întalnit doar in zona padurilor întinse de conifere care îi confera adapost, liniste si siguranta, incepând de la altitudinea de 1000m pâna la 1450-1500m. Este raspândit inegal de-a lungul lantului carpatic. O densitate buna se pare ca se gaseste in Bucovina, in zona bazinului superior a Bistritei, in Muntii Maramuresului, Rodnei, Calimani apoi in Carpatii Meridionali prin masivele Piatra Mare, Postavarul, Ciucas, Bucegi, Fagaras, Retezat, Parang. In zona Carpatilor Occidentali este destul de slab reprezentat poate ceva mai des prin zona Muntilor Poiana Rusca.

Se considera ca facând parte din categoria vânatului mare, deopotriva din cauza dificultatii vânatorii cât si faptului ca este o pasare de greutate mare si un aspect impunator.Dimorfismul sexual este evident. Gaina imbraca o tinuta sobra de culoare ruginie cu multe dungi albe si negricioase, adica acea cromatica dobandita de-a lungul selectiei naturale si care o face sa se confunde cu mediul inconjurator. Penajul mascului este de o eleganta si o frumusete covârsitoare. Capul negru in totalitate, cu cioc încovoiat ca si de rapitoare, modificându-si forma odata cu inaintarea in vârsta, deasupra ochiului o sprânceana de culoare rosie, pe piept penajul de culoare negru-verzui cu reflexe metalice albastrui-violet, spinarea brun-negricioasa, pântecele negrui-brun, aripile brune pigmentate cu negru, coada neagra stropita neregulat cu pete albe.La incheietura aripilor prezinta o pata de culoare alba. Atât cocosul cât si gaina au tarsul acoperit cu pene iar degetele sunt acoperite de acele proeminente osoase numite “vârzobi”.

Dar iata ca aceasta splendoare de vestmânt este surprinsa impecabil de marii maestri ai condeiului: ”Toate colorile se intilnesc pe penele sale.Fiecare pana luata in parte e ca si besica de deasupra cafelei gingirlii. De la rosul de cirmiz cu care sint incondeiate sprincenele, pina la verdele de smaragd al penelor din dreptul gusei, de la castaniul intunecat al aripelor pina la cenusiul inchis al pîntecului, toate nuantele isi dau intilnire pe trupul lui.Peste tot e stropit cu puncte mari, inchise, pe fond deschis ori cu pete mai mari, albe, pe penele negre de la coada, pe care le rasfira, cind e in toiul fierbintelii”(I. Simionescu).

gaina-de-munte

Pasare poligama, dupa bataie si imperechere cocosii se cufunda in umbra tufarisurilor si a cetinilor de brad. Toata grija cuibaritului si a cresterii puilor revine in exclusivitate gainii.Femela isi construieste un cuib rudimentar pe sol, intr-o adancitura in locuri bine ascunse. Il captuseste cu frunze si fire de iarba uscata, pe care le foloseste si la acoperirea oualor cand paraseste cuibarul. Depune de obicei 5-10 oua dar sunt cazuri cand se depaseste acesta cifra si mai ales la gainile batrâne. Incubatia dureaza 27 de zile, la ecloziune puii fiind acoperiti de un puf galben pigmentat cu pete negre si brune.In cazul in care prima ponta a fost distrusa este depusa cea de-a doua,dar cu mai putine oua, care sunt c-am de marimea oualor de gaina domestica.Puii sunt hraniti in primele zile cu hrana exclusiv de origine animala: larve, insecte, oua de furnici. Vârsta maxima a cocosului de munte se estimeaza a fi in jur de 10 ani.

Hrana sa este constituita din muguri de copaci si arbusti, ace de pin, brad, zâmbru si molid, fructe de padure, seminte de buruieni precum si diferite larve si insecte.Pentru facilitarea digestiei inghite asa numitii “gastroliti” alcatuiti din pietricele si coji de alune.
Are numerosi dusmani.In primul rând ii sunt distruse pontele de catre jderi, nevastuici, vulpi, bufnite, bursuci precum si de catre câinii de la stâne. Apoi puii si adultii dau dajdie neamului sângeapilor, râsilor,acvilelor, uliilor si multe altor feluri de rapitori.

Dintre simturi cele mai dezvoltate sunt vazul si auzul.Este o pasare diurna, poate cu exceptia perioadei de rotit, ziua cautându-si hrana iar noaptea doarme pe cracile arborilor.Are un zbor care se aude de la distanta prin vâjâitul produs de interactiunea aripilor cu aerul, dar in ciuda acestui fapt se considera o buna zburatoare dupa cum poate alerga tot asa de bine.

Metodele de vânatoare sunt pânda la locurile de bataie si apropiatul pe cântecul cocosului.

Cea mai spectaculoasa este însa ultima. Toata frumusetea vânatorii cocosului de munte consta in maiestria, rabdarea si emotiile vânatorului de a reusi sa se apropie de cocosii arzând de dragoste si înselând vigilenta “mireselor ” lor care la cea mai mica banuiala dau alarma de primejdie, pâna la o bataie de arma. Deci, cel care are privilegiul de a “impatura” hârtia cu autorizatia in buzunarul vestonului, va trebui sa urce inspre vetrile de bataie ale gotcanilor inca de cu seara pentru a ramane peste noapte intr-o coliba facuta in acest scop, apoi de cu dimineata devreme, cu mult inainte de ivirea zorilor sa incerce sa ajunga aproape de locul de rotit. Stabilirea acestor locuri de bataie ale cocosilor este si va fi o problema de discutat ale celor care se ocupa de studiul vietii si habitatului cocosilor de munte.S-a pus intrebarea “de ce aici si nu dincoace?”. Pentru ca nici o caracteristica a acestor “batai” nu este intr-u totul simetrica cu altele. Se pare totusi ca hotarâtoare este amplasarea in jurul poienitei a unor mici deschideri inconjurate de tufisuri multe prin care cocosii isi pot etala si pe jos evantaiul cozii si prin care se pot strecura mai usor gainile. Aceste locuri dureaza si ani de zile pana cand din cauza anumitor factori, inmultirea rapitorilor sau exploatatiile forestiere, perturba locul de rotit. Descoperirea noilor batai se face prin identificarea urmelor pe zapada, prezenta in aceea perioada la munte, sau prin descoperirea “lasaturilor” de sub copaci, deoarece cocosii sosesc de cu seara la locul respectiv, altii pe jos , altii in zbor, înoptând in preajma locului de bataie. Asadar, inca inainte de ivirea zorilor isi incep cocosii sarabanda dansului si cântecului de “nunta”. Dar numai în caz de vreme frumoasa, caci daca timpul este ploios sau daca se simte in zona prezenta vreunui rapitor cu par, cocosii amâna începutul cântecului sau pur si simplu se foiesc si merg pe jos fara zgomot. În aceste imprejurari se poate folosi chematorile confectionate artizanal sau cele de firma, pentru atragerea rivalului.

Cântecul cocosului este compus din trei fraze muzicale:”toaca” care seamana cu zgomotul produs de lovirea a doua bete de lemn uscat, unul de altul, care incepe mai rar continuând intr-un ritm mai alert, partea a doua “dopul”, un zgomot mai puternic comparat cu scoaterea dopului unei sticle, si ultima fraza “tocilatul” , un sâsâit asemanator ca zgomot cu ascutitul unei coase cu piatra. Dar iata cum descrie C. Rosetti-Balanescu aceasta ciudata melodie: “Caci cântecul acesta e ceva foarte deosebit, o clipocire discreta de note gângavite si sosotite, mai mult gungurit si soapta, care vine parca de nicaieri , care e si aproape si foarte departe, care e si prevestire seaca de stapân nerabdator, si ciripit de amant, si extaz necuvântat decât prin lung suspin ragusit de patima”. O observatie interesanta este aceea ca in timpul rostirii celei de-a treia fraze din cauza unei particularitati anatomice care face ca din cauza ciocului deschis, se acopera orificiul urechii iar cocosul nu aude pentru câteva secunde. Acesta este momentul cand vânatorul mai poate face câtiva pasi pentru apropierea de pasare, dupa care se opreste in orice pozitie nemiscat pâna la urmatoarul tocilat. De multe ori se intampla sa aiba loc si batai crâncene intre adversari sau sa se intâmple o tragedie din aceea savârsita in linistea padurii când vre-un jder, râs sau nevastuica sa atace fulgerator atrasi de cântecul cocosilor. Glasul gainii este un fel de “got, got” discret, însa nu prezinta interes pentru vânatori.

Perioada legala de vanatoare este 20 aprilie – 10 mai.

Se poate trage cu alice de 4,5-5 mm insa mult mai etica este folosirea armei cu glont de calibru mic.

Trofeul îl reprezinta pasarea naturalizata, ceea ce se intampla in aproape majoritatea cazurilor, in arta culinara cocosul nefiind prea mult apreciat din cauza mirosului puternic de rasina.

O mare responsabilitate revine generatiilor actuale de vânatori si silvicultori, pentru mentinerea efectivelor acestei minunatii a padurilor, a acestei lucrari de arta perfecta in atelierul naturii, prin vânatoarea rationala, prin mentinerea habitatelor naturale si linistii necesare, combaterea ferma a daunatorilor. Si poate atunci la vremea cand noi cei de astazi, nu vom mai avea energia necesara de a face efortul urcarii la locurile de “rotit”, ne vom bucura privirea si sufletul cu vre-un trofeu dobândit de nepotii nostri.

Autor, tristan