“Nu stiu, zau, daca o iubeste cineva în toata padurea! Poate vânatorul aflat în lacasul pândei sale si caruia îi vesteste negresit orice apropiere sau furisat petrecut prin preajma. Încolo, zarva mare din te miri ce si pentru te miri ce! Si sfada asijderea între surate, ca si cu toate celelalte neamuri si fapturi de-ale padurii.
Neastâmpar în pene frumos rânduite si maiestrit colorate-pe care numai cele ale sticletelui daca le întrece!;viclenie si multa-multa curiozitate.
Nedorita de nimeni si-tâlnita de toti; trofeu purtat cu îngaduinta la palarie…” – Eugen Jianu

Gaita face parte din familia Corvidae, genul Garrulus. Pasare sedentara, este una dintre cele mai comune specii care clocesc la noi în tara, fiind întâlnita de la câmpie pâna la altitudinea de peste 1700 de metri. Popular, mai este denumita zaica, ghindar, maties, gaica .
Este usor de recunoscut,ca aspect, culoarea generala fiind cenusie-roscata pe spate si pe piept, poate putin mai închisa pe spate, coada rotunjita de culoare neagra. Ciocul puternic ca si la toate neamurile sale, este negru, iar de la baza sa pleaca doua dungi de culoare neagra ca niste “favoriti”. Penele de pe crestet sunt erectile. Picioarele au culoarea sur-roscata. În zbor se vad mai bine remigele mijlocii de culoare albastra precum si albul de la baza cozii.
Habitatul sau preferat este în paduri si arii cu vegetatie arborescenta mare, o gasim însa si prin parcurile din localitati sau zone cu tufarisuri joase. Cuibaritul începe de obicei în prima decada a lunii aprilie. Cuibul este construit la înaltimi de peste 2 metri fiind compus din ramurele si tulpini de plante, legate între ele cu pamânt. Înauntru este captusit cu par de animale. Cuibarul contine 5-6 oua. Clocesc ambii parteneri timp de 16-17 zile, iar dupa eclozare femela acopera puii, în timp ce masculul îi hraneste, însa dupa aparitia pufului pe pui hrana este procurata de ambii parinti. Puii pot zbura dupa trei saptamâni.
Gaita este o pasare omnivora. Hrana sa este constituita din insecte, larve, oua de pasari, pe care le sparge si le suge galbenusul, puii acestora, cât si elemente vegetale ca si alune, ghinda, sau chiar porumb unde face mari stricaciuni, toamna, sau consuma hrana complementara pentru vânatul mic pe timp de iarna. Prin naravurile sale de a consuma ouale si puii altor pasari este considerata o pasare paguboasa si stricatoare fiind inclusa în rândul rapitoarelor cu pene.
Glasul sau specific este un tipat aspru de tipul “cheer” si “caar”, precum si un fel de mieunat de tonalitati mai înalte.
Hoinareste mult în cautare de hrana, sarind de pe un copac pe altul, agatându-se usor de crengi. Printre obiceiurile sale se gaseste si obisnuinta de a face provizii de iarna, adunând ghinda,alune sau graunte prin scorburi de copaci, gramezi de lemne doborâte sau chiar capite de fân. Pot imita cu usurinta glasul altor pasari si animale, în popor existând credinta ca stie noua limbi.
Dusmanii sai naturali sunt ulii, si mai ales soimii, luptându-se îndârjit pentru aparare.
Perioada de vânatoare este 1 septembrie-28 februarie.

Autor, tristan