Vanatoare in Romania

vanatoare pentru vanatori, vinatori pentru vinatoare
Articolul precedent:   Articolul urmator:

IEPURELE DE CAMP (Lepus europaeus)

“Un gheb intr-un covru; bolovan intru bolovanii araturii. Urechi agree nevoie mare si picioare iuti. Vesnic treaz si-ntruna panditor la cele ale jurului. Neincrezator in tot si-n toate, pana si-n propria-i umbra. Altfel, nici frica, nici urmasii sai cei multi, nici iuteala picioarelor nu l-ar putea scapa de nefiinta. Mi-e mila de el; il vreau izbavit de toate napastele. Si mi-l doresc cu patima, jinduindu-l ca toti ceilalti. Fara de el ce rost ar mai avea toamnele cele aurite si iernile omatoase ale tagmei?”

Eugen Jianu


Desi initial s-a considerat ca face parte din Ordinul Rodentia, dupa 1912, avand in vedere studiile naturalistului Gildy, iepurele de camp a fost corect incadrat in Ordinul Lagomorpha, Familia Leporidae.

Ca si raspandire geografica, iepurele de camp se regaseste in intreaga Europa, de la campie si pana catre golul alpin. Iepurele prefera totusi campiile intinse, fertile, cultivate alternative, astfel incat sa aiba la dispozitie si parcele de maracinisuri ori mici desisuri. Iepurele de camp agreeaza regiunile cu sol cald, permeabil si le evita pe cele reci, argiloase, care retin apa. Nu agreeaza zonele agricole de tip monocultura pe suprafete intinse, deoarece este lipsit de adapost. Apa nu este un factor indispensabil iepurelui de camp, acesta luandu-si apa necesara organismului din hrana verde, suculenta si din roua.

Referitor la conditiile climatice se poate spune ca temperaturile scazute sunt cele care afecteaza cel mai mult iepurele. In perioada de iarna, cand solul ingheata se poate observa ca iepurele isi cauta adapost in araturi cu brazda adanca. Totodata, cand stratul de zapada ingheata, iepurele nu mai poate ajunge la vegetatia cu care se hraneste. Daca nu exista araturi, in zone de deal iepurele prefera versantii sudici, insoriti si deci mai caldurosi. Vara, iepurele nu tolereaza temperaturile ridicate astfel ca se refugiaza in padurici sau zone mai joase si umede. Primavara iepurele este afectat de lapovitele ori zapezile tarzii care imputineaza puii din prima generatie.

Iepurele este un mamifer de talie medie, avand o greutate medie de cca 3,5-4 kg, cu trup prelungit (48-52 cm), turtit lateral, terminat cu o codita scurta, pufoasa si ridicata, capul mic, cu buze groase si foarte mobile, urechi lungi, ovale, acoperite cu par scurt, ochi mari si bulbucati, picioare anterioare scurte, iar cele posterioare mult mai lungi si acoperite cu par scurt si des. Caracteristic iepurelui de camp este faptul ca nu se poate deplasa la pas ci doar prin sarituri, tocmai datorita picioarelor posterioare mult mai lungi. Iepurele de camp prezinta dinti incisivi proeminenti, care in partea lor din spate mai au doi dinti mai mici si ascutiti.

Coloritul blanii variaza in functie de anotimp, de la galben cafeniu vara, la suriu iarna, pe abdomen fiind alb. Iepurele de camp are mustati lungi si tepoase. Varful firelor de par si varfurile urechilor sunt negre, la fel varful coditei.

Iepurele traieste cca 10-12 ani, predominante fiind exemplarele de 1-3 ani. Varsta iepurelui se poate determina in functie de proeminenta caracteristica a piciorului anterior, fragilitatea la rupere a acestora ori dupa apendicele orbitei.  Cea mai exacta metoda este insa cea a cantaririi cristalinului. Dimorfismul sexual este inexistent.

Iepurele de camp are auzul foarte bun, vazul slab – distingand bine doar obiectele in miscare -, iar mirosul acceptabil, insa doar de aproape, folosindu-l se pare doar la cautarea hranei.

Iepurele prins ori ranit scoate un vaiet asemanator plansetului de copil.

Hrana iepurelui difera in functie de sezon. Din toamna si pana primavara consuma verdeturi dezgropate de sub zapada, lujeri si coaja unor pomi fructiferi, fructe si frunze. Vara se instaleaza de preferinta in lucernisti si trifoisti, precum si in culturile de varza.

Un aspect interesant in ceea ce priveste digestia iepurelui este cecotrofia. Termenul cecotrofie înseamnă reingestia crotinelor. Crotinele reprezintă un conglomerat sferoid de fecale cunoscute în vorbirea curentă drept “căcăreze”.Cecotrofia, adică faptul de   a-și mânca căcărezele, este un act fiziologic normal, absolut necesar și deosebit de important pentru hrănirea iepurelui. La iepure microorganismele care descompun hrana se găsesc abia în partea finală a aparatului digestiv și anume în cecum. Acest organ joacă un rol foarte important în hrănirea iepurelui, deoarece hrana staționează în el circa 6 ore, timp în care microflora bacteriană o descompune în elemente nutritive foarte importante. Abia prin cecotrofie, adică mâncând căcărezele moi rezultate, iepurele beneficiază în totalitate de elemntele nutritive ale hranei ingerate inițial.

Iepurele este un animal singuratic, atasat locurilor de trai, neindepartandu-se foarte mult locului de nastere. Are activitate preponderant nocturna. Ziua se odihneste in adancituri sapate in pamant, la radacina vreunui copac ori maracine, in araturi, in locuri in general ferite de vant.

Epoca de imperechere dureaza din ianuarie-februarie, in functie de cum se imblanzeste iarna si poate sa tina pana in septembrie-octombrie. In acest interval iepuroaicele se imperecheaza si fata de cca 4-5 ori. Masculul atinge maturitatea sexuala la 7-8 luni iar femela ceva mai devreme. In cadrul imperecherii mai multi masculi alearga una sau mai multe female. Pentru a ajunge sa imperecheze femela masculii se bat intre ei cu picioare din fata. Gestatia dureaza cca 42 de zile, iepuroaica fatand in medie 3-4 pui. Pui au la nastere corpul acoperit cu par, ochii deschisi si dentitia dezvoltata. Specific iepurelui este si fenomenul de superfetatie. Aceasta inseamna ca femela se poate imperechea din nou cu 3-4 zile inainte de fatare. Avand doua utere, intr-unul se afla puii gata de fatare, iar in celalalt uter se regasesc embrionii ce se vor dezvolta in urmatoarele 5 saptamani. Femela alapteaza puii cca 2 saptamani, iar dupa inca cca 2 saptamani, cand sunt complet intarcati, ii abandoneaza. Dupa o saptamana de la fatare puii se hranesc si cu iarba, la cca 2 luni atingand deja 2 kg in greutate, iar la 9 luni ating greutatea unui adult, de cca 4 kg.

Iepurele de camp este specia de vanat cu cei mai multi dusmani, incepand cu lupul, sacalul, vulpea, pisica salbatica, dihorii, jderii, viezurele, ulii, ciorile, cotofenele si terminand cu pisicile si cainii salbaticiti, dar mai ales braconierii.

Perioada legala de vanatoare este 1 noiembrie-31 ianuarie. Sunt de preferat vanatorile la goana in camp deschis si mai putin cele in potcoava ori in cerc, cand sansele iepurelui sunt reduse drastic.

Se foloseste arma cu tevi lise si alice de 3-4 mm.

Autor, claudiu

Bibliografie

  1. N. Selaru, Manual pentru examenul de vanator, Editura Cynegis, 2001
  2. Bodea, Comsia, Cotta s.a.,  Vinat si vanatoare, Editura AGVPS, 1964
  3. I. Pop, V. Homei, Mamifere din Romania, Editura stiintifica, 1973
  4. E. Jianu, Povestiri vanatoresti, Editura Sport-Turism, 1989
  5. M. Georgescu, Comportamentul iepurelui, VPR-nr. 12, Decembrie 2010

 

 

 

 

 

60 Replies


Lasa un raspuns

Trebuie sa fiti autentificat ca sa puteti lasa un comentariu.