rata mare

“Când vorbim de vânatoarea de rate, ni se zareste în imaginatie ceata patrunzatoare a zorilor,apa înca amortita de lunga noapte de iarna, apoi suieratul specific al aripelor care strabat aerul tare de dimineata, discul solar chinuindu-se sa-si faca loc printre imobilitatea cerului…,frumusetea serii ,frigul care începe sa arda obrajii, statura imobila a vânatorului asezat între trestii si papura,din când in când ,tremuratul aproape imperceptibil al chematorii si în fine siluetele acelea care se profileaza pe vazduhul aproape patruns de întuneric. Si povestirile…” (Sever Lazau)

Dintre numeroasele neamuri de rate Rata Mare (Anas Platyrhynchos) este cea mai cunoscuta, numeroasa si raspândita clocind aproape pe toate apele din tara. Alte denumiri: rata salbatica, rata salbatica comuna, rata salbatica mare. Este o rata de suprafata având particularitatea de a cauta hrana la suprafata ,scufundandu-se in ocazii rare. Un specific a acestora esta aceea de a-si lua avant, smulgandu-se instantaneu din apa, aproape pe verticala. Se spune ca este cea mai inteligenta. Este de fapt si singura care depune frecvent a doua ponta.

Înfatisarea sa este frumoasa, poate nu atât de spectaculoasa cât in cazul altor surate de ale sale, referindu-ne strict la penaj, caracteristica fiindu-i “oglinda” de pe aripa, atât la mascul cât si la femela, de culoare albastru-violet cuprinsa într-un chenar dublu alb si negru. Ratoiul poarta în mare parte a timpului haina asa zisa “de nunta”, incepând de prin luna august pâna prin iunie. Capul si partea de sus a gâtului este verde închis cu un luciu metalic, si tot pe gât, un inel incomplet alb. Pe partea inferioara a gâtului penele sunt de culoare rosietica. Spinarea este bruna pigmentata cu alb iar înspre coada, neagra. Pieptul si abdomenul este brun-cenusiu cu ondulatii de culoare neagra. Coada este cenusie cu tivituri albe, iar cele doua pene rasucite in sus, specifice ratoiului sunt negre-verzui. Aripile brune-cenusiu, pictate cu “oglinda” specifica. Picioarele au culoarea rosie-portocalie, iar ciocul galben-verzui, egal ca latime pe toata lungimea. Pe perioada napârlirii, iunie-august, se spune ca ratoiul poarta asa numita haina “in eclipsa” cand vestmântul sau seamana cu cel al ratei, doar ca partea de sus a capului este neagra, pieptul mai inchis si fara acele tivuri albe pe care le prezinta femela. Ratusca are un penaj de coloratura galbui stropit cu negru, tivuri albe pe spinare, pântecul pictat cu brun, aripile mai închise ca la ratoi, picioarele rosietice-galbui iar ciocul verzui-cenusiu.

rata

Considerata ca si pasare migratoare, în general cele care cuibaresc la noi, ramân si pe timp de iarna, comportându-se ca si specie sedentara, eventual adaugânduli-se lor, alte stoluri venite din nord. Când baltile, iazurile si elesteele îngheata se retrag pe cursul apelor curgatoare sau chiar la malul marii cum este cazul celor din Delta, revenind imediat dupa dezghet. În zborurile lungi de migratie zboara in forma de “V”, în rest zburând în linii curbe, oblice sau chiar neregulat.

Este o pasare monogama perechile putînd fi observate si în cadrul stolurilor pe timp de iarna. Totusi primavara ratoii dau impresia de poligamie cautând sa se asocieze si cu alte femele sau deranjând cuiburile si distrugându-le pentru o noua împerechere. Prin luna martie sau chiar de pe la sfârsitul lui februarie se pot observa desprinse cuplurile. Cuibul s-il construieste pe sol in diverse cavitati captusite bine cu puf si pene si ascuns bine printre trestii si pipirig sau in scorburi de copaci, de preferat se pare ca ar fi salcia. Sunt si situatii când ocupa cuibul altor pasari, fiind semnalate cazuri rare când familia de rate au ocupat cuiburi de codald sau chiar de cioara la o înaltime apreciabila rata coborând bobocii din copac în cioc punându-i pe apa. Ponta este formata din 8-12 oua de coluoare verzui sau albastre-verzui. Cloceste numai femela, ratoiul stând prin preajma cuibului. Imediat dupa depunerea ultimului ou începe clocitul care dureaza între 22 si 28 de zile. Pe perioada ouatului cît si a clocitului ratusca acopera ouale cu puf pe perioada cât nu sta pe cuibar. Dupa eclozare femela duce boboceii la apa nemairevenind la cuib. Puii se hranesc singuri, luând exemplul mamei . La vârsta de 7-8 saptamâni sunt capabili de zbor.

Hrana este constituita din diferite plante acvatice, ierburi, seminte, cereale dar si hrana de origine animala precum viermi, larve, moluste, insecte, icre, broscute, pestisori sau vietati ramase in cioc dupa filtrarea apei. Ratele au un simt al vazului si auzului deosebit de dezvoltat. Durata de viata se estimeaza pe la 11-12 ani. Având în vedere mediul de trai, ratele au mult mai numerosi dusmani decât alte specii de pasari. Pe lânga rapitoarele cu pene si vulpi se adauga, mai ales în Delta, câinele enot, sacalul, toate neamurile de mustelide, vidra, apoi puii sunt atacati de pestii mari rapitori. Prin unele zone ale tarii se mai practica un obicei urât, acela de a culege ouale de pe cuib pentru consum sau a le vinde prin pietele oraselelor. Toti acesti factori influenteaza negativ sporul anual al speciei.

Se pot distinge doua intonatii în glasul ratoiului, cel de dragoste, un suierat surd urmat apoi de un “reb reb”, si glasul obisnuit, un macait înfundat “meek … mekmekmek “. Rata are o voce mai înalta “maac-mac” cu mai multe inflexiuni dupa caz, linistita sau alarmata.

Activitatea sa se pare ca este atât diurna cât si nocturna, mai ales în noptile cu luna plina când toata noaptea balacesc pe balta cu ciocul cufundat în apa sau pe câmp dupa boabe de cereale, dar mai ales crepusculara si aurorala când fac pasajul de trecere de la hrana la odihna, plecând dimineata froarte devreme si revenind dupa caderea întunericului. Se odihnesc pe apa. Tot pe apa se realizeaza si împerecherea. Este spectaculos dansul nuptial al ratoiului. Pe timpul verii îsi pierd penele din aripi, cazând toate odata si facându-le incapabile de zbor pe o perioada de timp, ratoii mai repede iar ratele dupa ce puii sunt marisori. Locul de hrana este întotdeauna ales la o departare mare fata de locul de odihna, chiar daca în apropiere exista locuri cu hrana din abundenta.

Nu este elucidata complet teoria conform careia chiar cu o ora înainte de pasaj grupuri razlete de rate trec spre locurile de hrana, fiind un fel de avangarda al celorlalte.

Modul de vanatoare cel mai practicat este cel la pasaj,mai ales la cel de seara si mai cu seama cu chematoarea. Dupa mai multe studii se pare ca sunetul de chematoare pentru rata mare atrage si alte specii de rate,cunoscandu-se faptul ca instinctul de asociere in carduri este mult mai dezvoltat toamna si iarna. În tot timpul utilizarii chematorii se sta absolut neclintit, deoarece în mare proportie a cazurilor ratele executa un ocol în forma de arc de cerc inainte de a se aseza si de a se apropia de locul de chemare.

O foarte mare spectaculozitate este aceea a folosirii atrapelor. Întotdeauna prezenta lor ofera ratelor un sentiment de siguranta pentru locul respectiv. Asezarea atrapelor se va face într-un grup asezat, deoarece intotdeauna grupurile mai compacte da o senzatie de liniste si odihna normala pentru rate. Se aseaza în asa fel încat sa stea cu fata spre vânt sau sa le loveasca vântul dintr-o parte.(ratele, niciodata nu se aseaza cu spatele spre directia vântului). Pentru ratele de suprafata sunt preferabile locurile cu apa mai mica si bogata în vegetatie de suprafata. La pasajul de seara atrapele se vor aseza,pe partea mai luminoasa a apei,astfel încat si vânatorul sa poata trage înspre partea luminata de asfintit. Ele se ancoreaza fie de stuf, fie cu ajutorul unor greutati asezate în partea inferioara a atrapelor, sau chiar de vegetatia de pe maluri, cu ajutorul unor role de ata puternica.

O teorie interesanta este de vânatoarea pe vant puternic. Se cunoaste faptul ca în caz de vânt puternic, ratele sunt deranjate de zgomotul produs de stufaris si de valurile create de apa. În acest caz ele se ridica si zboara fara oprire pâna gasesc locuri mai linistite. Daca in acest interval, vânatorul izbuteste sa determine directia zborului si locurile unde se vor aseza (dupa asemenea intemperii, se sustine ideea ca se vor aseza în locuri strâmte, nu pe luciuri mari de ape) este mult mai facil tirul la pasari datorita faptului ca sunt mai putin prevazatoare.

Se poate practica si vanatoarea la picior,de-a lungul canalelor si baltilor, de obicei cu doi vânatori situati de o parte si de alta ,cu sanse de reusita destul de satisfacatoare, mai ales dupa o perioada mai lunga de frig sau vânturi puternice. Câinii folositi la vânatoarea de rate sunt toate rasele de pontatori ,cu o mentiune aparte pentru labradori si retrieveri,care au o rezistenta sporita la apa rece si o abilitate în plus în marcarea vânatului cazut.

Perioada legala de vanatoare este 01 septembrie – 28 februarie.

Arme se folosesc de la calibrul 12 pana la 20 cu mentiunea ca totusi e recomandata una de calibrul 12, datorita cantitatii de alice mai mare, stiindu-se faptul ca se trage la distante destul de apreciabile. Cartusele folosite sunt cele de 3-3,5 cu o încarcatura intre 32 si 40 g.

Pentru orice impatimit, vânatoarea la rate are ceva aparte, greu de spus în cuvinte. Multi vânatori acorda respectul cuvenit acestei specii, prin naturalizarea pasarii, recoltarea penelor întoarse ale ratoiului sau o gateala pe cinste, altii fiind si pescari folosesc pene la confectionarea mustelor artificiale.

Autor, tristan