“Nu ma mir ca unii îsi manânca averea dumicând la sturzi grasi, caci nimic nu este mai bun”  – Horatiu

Sturzul de iarna (Turdus pilaris) face parte din ordinul Passeriformes, familia Turdidae. Ca si interes vânatoresc aceasta familie mai cuprinde în tara noastra înca trei specii. În functie de diferitele regiuni ale tarii i se mai spune cocosar sau sturz de munte.
Ca aspect general al înfatisarii se încadreaza în aceleasi linii si format ca toate speciile care formeaza aceasta numeroasa familie. Capul si târtita sunt de culoare gri, spatele maro-castaniu, pieptul ocru-galbui cu pete de culoare închisa, abdomenul deschis la culoare aproape de alb. Coada, destul de lunga, are culoarea neagra, si este retezata drept. Partea inferioara a aripii este alba. Ciocul galben este cam de lungimea craniului, iar tarsul complet neted.
Este o specie sedentar-eratica. Pasare foarte sociabila se aduna iarna în grupuri mari, efectivele din tara noastra, marindu-se datorita faptului ca multe exemplare din nord coboara pentru iernare. Primavara aceste grupuri se destrama în grupuri mai mici pentru a-si cauta locuri de cuibarit. Cuibareste prin trupurile mici de arbori, livezi, lunci, liziere de padure, sau chiar copaci izolati si înalti. Prefera speciile de arini, salcii, salcâmi, plopi, stejari ,pini sau chiar meri si peri domestici. Perechile se formeaza pe la sfârsitul lunii martie. Cuibul este construit din ramurele, muschi si ierburi, captusit cu lut, peste care exista o captuseala moale din ierburi  uscate. Ouale de culoare sur-verzuie sunt stopite cu brun sau negru, si sunt depuse în numar de 4-6. Perioada pentru prima ponta este destul de lunga, întinzându-se pâna la o luna. Clocitul dureaza 14 zile, fiind asigurat doar de femela, masculul stând în preajma cuibului. Puii, nidicoli,  apar cel mai frecvent în cea de-a doua decada a lunii mai. Depune si cea de-a doua ponta, uneori chiar si a treia. În primele cinci zile dupa eclozare femela sta pe cuib, hranind familia doar masculul, dupa care participa si femela la asigurare hranei pentru pui pâna ce acestia pot zbura bine, de multe ori tineretul parasind cuibul înainte de a fi buni zburatori.
Vara, hrana este constituita aproape în totalitate din viermi, omizi, larve, melcisori si insecte, cautându-le pe pamânt. Toamna consuma si fructe ca  murele si zmeura, iar iarna din bobite si fructe salbatice ca si porumbarul, macesul, scorusul.
Este mai rezistent la conditiile de mediu decât celelalte specii de sturzi, dar si cea mai buna zburatoare dintre toate suratele sale. Zborul este usor sinusoidal. Iarna hoinaresc în stoluri numeroase pe o suprafata mare de teren în cautare de hrana si apoi de adapost. Glasul este puternic, nemelodios si înalt fiind exprimat pe mai multe tonuri în functie de situatie: de chemare, de alarma la aparitia ciorilor si tarcilor la cuib.
Vînatoarea la sturzi nu este deloc usoara, focurile multe provocând migrarea pasarilor din zona. Sunt pasari prevazatoare, intuind pericolul, si adapostindu-se din timp. Au un simt al vazului foarte dezvoltat. Se vâneaza la picior de-a lungul tufarisurilor cu boabe în care se hranesc, apoi cu chematoarea care imita cântecul sau, dar cea mai rodnica vânatoare este aceea la pasaj în timpul trecerii înspre locurile de hrana sau înoptat.
Perioada de vânatoare este:1 septembrie-28 februarie. Se trage cu alice de 1,7-2 mm.
Din pacate este un vânat prea putin apreciat si practicat la noi, însa pentru cei care au prins dragostea de aceasta pasare, foarte apreciata în gastronomia altor popoare, cât si de tirul, deloc usor, iesirile în peisajul natural destul de mozaicat al iernarii cocosarilor, le vor oferi multe satisfactii si motive de bucurie.

Autor, tristan